A fost odată (4)

Cu greu se putea gândi la un loc mai înfricoşător, murdar, haotic, zgomotos decât staţia de metrou din Porte Maillot. Se credea deja pierdută pe un drum prea lung, între oameni neprietenoşi, nevorbăreţi, murdari.
Într-un colţ de ţară.
Într-un orăşel în care nici măcar muzica nu-i mai picura în urechi.
Între oameni care nu bănuiau că cea mai mare frică a ei era de  pierde un amărât de tren.
După vreo 10 minute de bâjbâială a găsit peronul corect de metrou spre Massy Palaiseau. A urcat, s-a aşezat pe primul scaun cu bagajele toate lipite de ea, aşteptând sosirea în Gara Austerlitz.

Cu puţin înainte ca metroul să ajungă la destinaţie, un fior de lumină a pătruns în vagon. Metroul ieşise la suprafaţă înainte de Pont de l'Alma. Mult întuneric urmat de puţină lumină de amiază de noiembrie ce inundă tot vagonul. Ochii ei leneşi, pierduţi în ceaţa de afară s-au mărit însă brusc, la vederea lui: turnul Eiffel. Cum? Era în Paris şi habar nu avea? Da, Paris. Paris! Dar cum se putea? De unde?
Întrebările s-au născut şi s-au stins mai repede decât scurta imagine ce îi apăruse subit înaintea ochilor. Metroul a reintrat în întuneric, la fel ca gândurile ei. Drumurile ei se întorceau în Paris...

Totul începea să capete umbre familiare. Trecuseră 12 ani de când lăsase Parisul şi tomuri întregi de amintiri îi furnicau între tâmple. O mâncau degetele, amintindu-şi cât scrisese despre asta. Câte zeci de pagini, mistuite de brichetă. Câte fotografii arse pe un DVD ascuns intenţionat sub maldăre de hârtii. Şi câte firimituri de inimă lăsate în vânt. 

Fără să se poată gândi la nimic altceva, a ajuns în Austerlitz.O cupolă înaltă, aproape ca o catedrală pentru trenuri. Un peron al aşteptărilor, ce urma să o lanseze în ultima bucată de drum. "Doar" 4 ore rămâneau să se mai scurgă până la el. O ultimă zvâcnire, o ultimă teamă, ultimul tren pe care mai putea să îl piardă. Era pe peron, a urcat în trenul abia tras la linie, şi-a găsit locul şi s-a aşezat. A oftat scurt. Seara urma să o găsească pe strada lui.

........................

După 2 zile de chicoteli, de amuzante replici încoace şi încolo din filmul lor preferat (Ratatouille), de vizitat muzee, catedrale, acvarii, maşini şi mai mici, picnicuri înfofolite, doar cu brânză şi mere, de cuibărit pe străzi mici din cauza vânturilor potrivnice, se întorceau în aceeaşi gară. Emoţii la fel de mari, prinse între trenuri care veneau şi plecau. Toate temerile ei trecuseră, era fericită, după multă vreme. Era împăcată. Visa, spera, făcea planuri. S-au despărţit repede, lacrimile nici măcar nu au avut timp să se hotărască. El uitase însă să îi spună că cea mai mare temere a ei se împlinise - ea pierduse trenul demult...



Părţile anterioare pot fi citite aici: partea 1, partea a doua, partea a treia.