Draga mea Gertrude,
Vei fi mirată, nelămurită şi probabil tristă când vei auzi ce boală bizară am avut de când ai plecat. Am chemat doctorul şi i-am cerut medicamente pentru că mă simţeam obosit. „Prostii”, mi-a răspuns el. „Tu nu ai nevoie de doctorii, du-te în pat!”
I-am raspuns: „Nu, nu este acel gen de oboseală pentru care trebuie să stau în pat. Faţa îmi este obosită”. S-a uitat serios la mine şi mi-a spus: „Cred că nasul tău este obosit.” I-am răspuns „Nu, nu este nasul. Probabil că este vorba despre păr, deşi am impresia că este mai degrabă vorba despre nas şi despre bărbie”. Doctorul s-a uitat la mine şi mai serios decât înainte şi mi-a răspuns: „Ai mers mult în ultimul timp folosindu-te de bărbie?” „Nu”, i-am răspuns. „Atunci sunt extrem de contrariat”, mi-a replicat doctorul. „Crezi că este vorba de buzele tale?” „Desigur, exact asta este!”
Apoi, m-a privit ca şi cum ar fi tras o concluzie: „Desigur…asta este într-adevăr!” şi a continuat: „Cred că ai dăruit prea multe sărutări”…„Da, aşa este, am sărutat o domnişoară, o prietenă de-a mea”.
„Gândeşte-te mai bine”, mi-a cerut doctorul, “eşti sigur că a fost vorba de un singur sărut?” „Probabil că au fost unsprezece”. Atunci doctorul m-a sfătuit „De acum înainte nu ar trebui să o mai săruţi până ce buzele tale nu se vor odihni”.
„Şi ce aş putea să fac, pentru că, vedeţi dumneavoastră, eu îi datorez acestei domnişoare o sută optzeci şi două de alte sărutări”. Doctorul privi la mine, în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji şi mi-a răspuns: „Poţi să îi trimit săruturile dumitale într-o cutie”.
Iar atunci mi-am amintit de o cutie mică pe care o cumpărasem de la Dover şi pe care plănuisem să o ofer unei tinere fete într-o zi. Prin urmare, am aşezat cu mare grijă săruturile mele în cutie. Spune-mi dacă au ajuns în siguranţă la tine ori au fost pierdute pe drum…”
Lewis Carroll
0 comentarii:
Post a Comment